Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘lamai’

Pe mine m-a înzestrat Dumnezeu cu o imaginaţie foarte bogată şi o minte extrem de activă. Carevasăzică, la orice oră din zi şi din noapte îmi trec prim minte fel de fel de idei, poveşti etc. Din păcate pentru mine, cel mai des se întâmplă asta atunci când mă pun în pat să dorm. De asta dorm la capul patului cu un caiet şi un pix….sau mai bine zis dormeam, că acum am „telefon deştept” şi scriu acolo la notiţe ideile care mi se par mie geniale şi pe care trebuie neapărat să le scriu undeva. Câteodată, când le citesc dimineaţă nu mi se mai par deloc geniale, dar decât să mă mint că sigur mai ţin minte şi dimineaţă să îmi bag unghia în gât (ca să mă exprim mai puţin delicat) că am uitat, mai bine le scriu.

Întâmplător, azi noapte mi-am adus aminte de o fază. Acum vreun an eram prin oraş cu nişte prieteni şi după ce ne-am împrietenit bine cu Bachus şi ale lui licori, ne-am pus să ne jucăm „adevăr şi provocare”. La un moment dat, un tip pe care îl cunoscusem cu vreo jumătate de oră înainte, trebuia să îmi facă o declaraţie de dragoste.

S-a întors cu tot cu scaun ca să mă vadă mai bine, m-a luat de mâini, s-a uitat adânc în ochii mei şi cu cea mai mare pasiune de care putea să dea dovadă la ora aia mi-a spus: „Laura, eşti lămâia vieţii mele, pentru că îmi tai mereu greaţa şi mergi bine cu tequila.” :))

 

Care e cea mai funny declaraţie de dragoste primită sau oferită de voi?

 

Sursa pozei

 

Read Full Post »